„Din păcate, o parte dintre produsele pe care le consumăm sunt otrăvite. Sunt o serie de produse care vin și din alte state și care nu respectă normele europene. În 2012 chiar am identificat un număr de camioane care veneau cu grapefruit din Turcia, fructe care aveau limita de pesticide depășită. Deci otravă.
Produsele chimice care pot fi utilizate în Uniunea Europeană sunt produse mai scumpe, pentru că au altă calitate. Am declanșat controlul la frontieră al fructelor și legumelor care vin din alte state pentru a stop astfel de transporturi. Noi avem autoritatea Sanitar-Veterinară care efectuează controlul. Dar nu ne putem face mari iluzii, pentru că doar 10% din fructele și legumele care intră în România se pot controla potrivit legislației UE”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la o televiziune de știri.
Acesta a precizat că, potrivit legislației, autoritățile nu pot controla transportatorii care sunt în tranzit prin România, aceasta fiind una dintre probelemele care necestiă o soluție urgentă. Totuși, alte soluții nu sunt decât analiza de risc și controale sistematice. Analiza de risc trebuie făcută de autoritatea Sanitar-Veterinară. „Și nu s-a făcut pentru că trebuie să ai oameni capabil să facă astfel de analize”.
„Și mai este un aspect care trebuie subliniat. Sunt camioane care declară că sunt în tranzit, trec sigilate și se desigiliează în țară. În România nu ai voie să controlezi un camion care nu se oprește cu transportul în țara noastră. Și de aceea am propus acum câțiva ani să le urmărim prin satelit sau prin GPS ca să fim siguri că nu descarcă în România. Însă, pentru asta trebuie modificată legea. Până acum nu s-a modificat”, a explicat Achim Irimescu.